Fără categorie

Scrisoarea lui Ruben Furdui către judecătoare

Scrisoarea lui Ruben Furdui către judecătoare

În urmă cu un an, Jugendamt Heidekreis i-a luat din familie pe Ruben și Albert, deoarece doamna responsabilă de caz și colegii/colegele ei au considerat că acasă sunt în pericol ca urmare a faptului că părinții sunt religioși și că i-ar crește pe copii necorespunzător, fără a cunoaște familia.

La început, copiii au fost liniștiți și au avut încredere că în câteva zile se vor întoarce acasă, așa cum li s-a spus. Doar că zilele au devenit luni și Ruben și Albert au început să fie tot mai neliniștiți de faptul că Jugendamt i-a mințit și încă nu i-a lăsat să meargă acasă.

Au fost manipulați cu idei precum ,,acasă este periculos pentru voi”,„la cămin e mai bine” și alte lucruri pe care copiii le-au considerat ciudate. Dragostea părinților, atmosfera familială, legătura cu frații și surorile, stabilitatea, viața organizată, legătura cu bunicii și rudele, toate acestea le lipseau tot mai mult. Au simțit pe pielea lor că viața departe de familie este grea și urâtă.

Lunile au trecut și au devenit tot mai disperați, văzând că nu au voie încă acasă. Au aflat că urmează un proces în care doamna judecătoare va decide în final dacă se întorc sau nu acasă. Ruben, fiind mai mare, a trimis la judecătorie o scrisoare în care și-a exprimat disperarea și dorința de a merge acasă.

Judecătoarea de caz a fost deranjată de această scrisoare, crezând probabil că părinții sau altcineva l-a pus pe Ruben să o scrie. Dar nimeni nu a știut de acțiunea lui Ruben până nu a apărut scrisoarea la dosar.

„Dragă judecătoare,

A trecut foarte mult timp și nu s-a luat încă decizia dacă avem voie să mergem acasă. Îmi este dor de casă și nu se mai poate să rămână lucrurile așa. Vreau acasă să mă bucur de viață, nu vreau să trăiesc într-un cămin.

Acasă am mult mai multe amintiri frumoase decât urâte, acasă mă simt mai bine și dacă nu am voie să merg acasă voi fugi foarte departe și dacă o să mor pe drum nu este vina mea, deoarece nu am fost lăsat să merg acasă.

Cu stimă, Ruben”

Ruben și frații lui credeau că la proces se va decide întoarcerea lor acasă. Dar acolo, Jugendamt a demonstrat că niciodată nu a luat în calcul reunificarea familiei.

În mod neprofesional a ignorat tot ce a însemnat acest an pentru copii și părinți, a ignorat cererile și eforturile părinților de colaborare, de parcurgere a nenumărate cursuri de parenting pentru că acum, ca întotdeauna, nu își doresc nimic altceva decât să își vadă copiii fericiți. A ignorat abilitățile copiilor și dorința lor insistentă de a merge acasă. A încercat să-i manipuleze și să-i instrumentalizeze pentru propriile scopuri și interese care nu sunt altele decât ca ei să rămână în sistemul Jugendamt.

Jugendamt Heidekreis a decis că speranța copiilor de a merge acasă trebuie distrusă complet, că trebuie să le aplice metode de resetare și distrugere totală a copilăriei lor și a visului frumos al familiei. Astfel a decis mutarea băieților la 90 km de Walsrode, fără posibilitatea de a-și mai vedea frații și surorile, fără permisiunea de a interacționeze cu părinții sau să-i vadă pentru o perioadă lungă de timp. Acesta este manualul Jugendamt de distrugere a legăturilor de familie și, implicit, a copilăriei.

Zecile de mii de euro care intră lunar în sistemul Jugendamt pentru acești copii sunt mult mai importanți decât viața lor. Oare unde merg acești bani?

Doamnă Director Jugendamt, nu vă preocupă acțiunile distrugătoare pe care le coordonați? Ideologia pe care o aveți nu are totuși și o fărâmă de umanitate și respect pentru frumusețea și valorile familiei? Cine se află în spatele ideologiei pe care o aplicați?

Doamnă judecătoare, oare cum este cu binele copilului, cum e cu dreptul copiilor la familie și părinți? Cum e cu interzicerea despărțirii fraților între ei? Cum e cu drepturile omului? Cum e cu limba maternă și religia la care orice copil are dreptul conform mediului în care a crescut? Cum e cu „doar dacă părinții nu colaborează”?

Judecătoarea de caz împărtășește aceeași măsură de ignoranță și complicitate, având în tot acest timp scrisoarea prin care Ruben își leagă viața de libertatea de a fi lăsat să meargă acasă. Pentru ea, viața unui copil care strigă după ajutor este doar o hârtie la un dosar.

„…acasă mă simt mai bine și dacă nu am voie să merg acasă voi fugi foarte departe și dacă o să mor pe drum nu este vina mea…”.

Doamnelor și domnilor, acesta este Jugendamt Heidekreis, distrugătorul familiilor și al copiilor inocenți.

***

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *